Încălzirea adecvată a locuinţei este un lux pentru mulţi români

29.01.2025 - Românii sunt printre europenii care îşi permit cu greu să-şi încălzească locuinţele corespunzător. Din cauza costurilor mari şi a pierderilor de căldură, confortul termic este un lux pentru mulţi locuitori, spun experţii care au analizat statisticile europene. Între timp, Ministerul Energiei pregăteşte noi măsuri de sprijin pentru consumatorii vulnerabili.
Sătenii din Siculeni, județul Harghita, își încălzesc casele mai ales cu lemne. În zonă sunt printre cele mai mici temperaturi din țară. Și, în condițiile în care prețurile au crescut în ultimii ani, asigurarea confortului a devenit o adevărată provocare.
Pe an cumpăr 16 metri cubi și ne costă 7.000 de lei. Cam scump.
Pentru o lună trebuiesc 2 metri steri. Deci cam 800 de lei pe lună. Și asta pe șase luni.
În orașe, administratorii blocurilor spun că, pentru luna decembrie, costurile cu încălzirea sunt mai mari decât cele pentru noiembrie.
Florentin Dogaru, administratorul mai multor blocuri din Sectorul 3, Bucureşti: În mare, cam cu 20% crește valoarea pe încălzire. Oamenii nu mai pot face față. Sunt deja valori de întreținere de la 500-600 de lei în sus.
Nu mă încălzesc. Mă învelesc. Nu fac risipă. Deschid când e cazul.
Cu cât fac mai multă economie la căldură, o să dau banii pe pastile mai târziu.
Românii se numără printre cetățenii europeni care fac eforturi să încălzească locuințele corespunzător. Grecii și bulgarii stau mai rău decât noi. Vecinii unguri însă, mai bine, arată cele mai recente date ale Eurostat, valabile pentru anul 2023.
Anca Sinea, coordonator, Observatorul Român al Sărăciei Energetice: Ține de nivelul veniturilor, care este redus. Locuințele care sunt construite necorespunzător, izolate insuficient. Deci este nevoie de măsuri de renovare. De măsuri care să asigure locuințelor resurse curate și ieftine, de preferabil fotovoltaicele. Să intervenim punctual în familiile care sunt afectate crunt de sărăcie energetică.
Ministerul Energiei pregătește măsuri de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, care se vor aplica după ce va fi eliminată schema de plafonare a tarifelor la energie electrică și gaze naturale.
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Cea mai simplă metodă de sprijin ar fi sub forma unor vouchere sau carduri de energie. Alimentarea lor periodică cu o anumită sumă, astfel încât românii vulnerabili să își permită plata facturilor.
Pentru moment, consumatorii vulnerabili pot primi până la 10.000 de euro pe gospodărie pentru instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei, în baza unui program derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Pentru renovarea clădirilor rezidențiale, sumele vor crește până la 20.200 de euro per beneficiar.

sursa: TVR