23.11.2022 - Procentul ar urma să fie valabil pentru toți românii, indiferent de cuantumul pensiei. De asemenea, ar urma să se acorde 3 tipuri de ajutoare pentru cei cu pensii mai mici.
Pentru cei cu pensii mici, coaliția vrea să vină și cu 3 tipuri de ajutoare: un ajutor de 1.000 lei pentru cei cu pensii sub 1.500 de lei; 800 de lei pentru cei cu pensii până în 2.000 de lei; 600 de lei pentru cei cu pensii până în 3.000 de lei.
Toate ajutoarele pentru pensionari ar urma să se dea în două tranșe - o dată la 6 luni. De exemplu, cei cu pensii până în 1.500 de lei vor primi mie de lei în două părți a câte 500 de lei fiecare.
Cei cu pensii până în 1.700 de lei vor primi și carduri sociale, în valoare de 250 de lei. Acestea vor fi acordate o dată la 2 luni, pe tot parcursul anului 2023.
Totodată, s-a mai decis acordarea în două tranșe, deci semestrial, a unui sprijin de 1.400 de lei ca ajutor de energie pentru toți pensionarii care au până în 2.000 de lei pensie.
Se va acorda, de asemenea, și a 13-a indemnizație pentru persoanele cu handicap.
Pentru veterani, se va face o indexare corelată cu rata inflației. După același principiu vor crește și alocațiile.
Salariul minim în România va fi de 3 mii de lei, iar 200 de lei vor fi neimpozitați.
Pachetul social se ridică astfel la un efort bugetar de 26,65 miliarde lei.