Persoanele cu fete mai late, mai scurte și mai plate au mai multe șanse să fie percepute ca fiind sărace, potrivit unui studiu, scrie The Times.

27.01.2024 - Cercetarea, condusă de oameni de știință de la Universitatea din Glasgow, a descoperit că judecățile privind clasa socială au fost determinate de o „constelație unică de trăsături faciale”.
Gura aplecată și tenul mai închis și mai rece erau considerate trăsături ale unei persoane incompetente și reci, ceea ce era asociat cu sărăcia, a constatat studiul.
Cercetarea, publicată în APA Journal of Experimental Psychology, a analizat 30 de participanți britanici tineri, albi, nativi, vorbitori de limba engleză, cu o vârstă medie de 22 de ani. Toți trăiseră în Marea Britanie în cea mai mare parte a vieții lor, erau copiii unor părinți născuți în Marea Britanie, se declarau din clasa de mijloc și aveau o expunere minimă la culturi non-occidentale.
Participanților li s-au prezentat imagini 3D de înaltă rezoluție ale unor persoane reale și au judecat poziția socială a persoanei pe o scară de șapte puncte, de la cel mai bogat la cel mai sărac. De asemenea, aceștia au evaluat competența, căldura, dominanța și încrederea pe care le percep.

sursa: G4Media