Punctul de Trecere a Frontierei Racovăt-Diakivti a devenit operational

12.02.2023 - PTF Racovăţ-Diakivti a fost deschis în regim de trafic internaţional pietonal şi rutier, fără marfă, cu program de funcţionare permanent.
La inaugurarea noului punct de trecere a frontierei au participat reprezentanţi ai administraţiei centrale şi regionale din România şi Ucraina, printre care şi şeful Cancelariei premierului, Mircea Abrudan, omologul său ucrainean, Oleg Nemcinov, ministrul Muncii, Marius Budăi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Doina Federovici, şeful Administraţiei Regionale Militare de Stat Cernăuţi, Ruslan Zaparaniuk, precum şi parlamentari şi primari din judeţul Botoşani.
Șeful Cancelariei premierului, Mircea Abrudan, a declarat că "dezvoltarea infrastructurii de transport între ţările noastre reprezintă un important instrument al cooperării bilaterale".
"Dezvoltarea infrastructurii de transport între ţările noastre reprezintă un important instrument al cooperării bilaterale, fără de care sprijinul umanitar, energetic, alimentar ar fi greu de imaginat. Suntem direct implicaţi în crearea coridoarelor de solidaritate pe teritoriul României"
, a afirmat Mircea Abrudan.
La rândul său, oficialul Guvernului de la Kiev a apreciat deschiderea PTF Racovăţ-Diakivti.