![](https://rvs.ro/uploads/news/obelisk-in-bucharest_GkaUt7_d.jpg)
”Peste 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi aproximativ 130 de mijloace tehnice, dintre care 40 de aeronave, vor participa la Parada Militară Naţională organizată vineri, 1 Decembrie, în Bucureşti, de la ora 11.00, cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf”, anunţă Ministerul Apărării.
Instituţia precizează că alături de militarii români, la Parada militară vor defila şi aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos şi militari din ţările aliate contribuitoare la structurile NATO de pe teritoriul României.
Militarii străini sunt prezenţi cu 23 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Germania, Statele Unite ale Americii şi Turcia.
”Marţi, 28 noiembrie, în intervalul orar 09.00-13.00, la Arcul de Triumf va avea loc repetiţia generală”, a mai precizat instituţia citată.
sursa: G4Media