Risc de pene uriașe de curent de Paște. “Va fi ca o maşină puternică care nu poate fi lăsată să meargă cu viteza pentru care a fost proiectată”

16.04.2025 - Alertă energetică în Europa înainte de Paşte. Există riscul unor pene uriaşe de curent din cauza că vom avea supraproducţie, pe fondul unui consum redus, având în vedere că toată lumea intră în vacanţă.
Reunite într-o ședință de urgență, autorităţile de la noi au stabilit să reducă producţia, iar prosumatorilor li se cere oprirea invertoarelor, dacă pleacă de acasă. Aceleaşi autorităţi dau asigurări că situaţia este sub control.
Paştele Ortodox coincide în acest an cu Paştele Catolic, aşa că mai toată lumea va fi în vacanţă de vineri până marți. La fel şi în Europa. Cum industria va fi trasă pe dreapta zilele acestea, iar populaţia va petrece mult timp în aer liber, consumul de energie electrică va fi extrem de redus. Perioada cea mai sensibilă va fi duminică, în prima zi de Paşte, în intervalul orar 11 – 16, atunci când autorităţile estimează un consum de 2.500 mWh, la jumătate faţă de o zi obişnuită de duminică. Practic, avem riscul unei producţii mari şi a unui consum mic.
Virgiliu Ivan, directorul Dispecerului Energetic Naţional: Gândiţi-vă că aveţi o maşină puternică, de 500 de cai putere şi veţi fi obligaţi să mergeţi cu 20 km/h. Ei, cam aşa va funcţiona şI sistemul. Adică  un sistem care este dimensionat pentru 10-12.000 mW va funcţiona la un minim de 2.500mW. Va fi ca o maşină puternică care nu poate fi lăsată să meargă cu viteza pentru care a fost proiectată, ci va merge frânată. Dacă este sărbătoare în toată Europa, cine să îşi dorească import de energie electrică?”.
Un surplus de energie într-o zi cu un consum redus poate lăsă România în beznă de Paşte. Ca să evite supraîncărcarea, reţeaua se resetează automat şi astfel apar penele de curent. Ministrul Energiei i-a băgat în şedinţă pe specialişti pentru a găsi soluţii. Toţi actorii din Energie vor decelera producţia în perioada următoare.
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: De asemenea, pentru reducerea producţiei, colegii de la Hidroelectrica sunt pregătiţi să oprească din hidroagregate, astfel încât producţia hidro să fie cât mai aprope de zero. La Nuclearelectrica este producătorul de care în general e bine să nu te atingi, ei au două reactoare, aşa cum ştiţi, produc în bandă. La nevoie se vor face şi acolo reduceri de putere de până la 20% sau chiar 40%, dacă situaţia o va impune. Elcen Bucureşti va opera doar cazane de apă fierbinte, deci va opri unităţile care produc energie electrică. De asemenea, Complexul Energetic Oltenia va funcţiona doar cu două grupuri şi acelea la o putere redusă de 80mW fiecare, deci în total undeva la 160 mW”.
Cum vremea se anunţă însorită, la surplusul de energie vor contribui masiv şi prosumatorii în perioada următoare. Aceştia, indiferent că sunt persoane fizice sau firme, sunt rugaţi să oprească invertoarele dacă nu au activitate sau consum pe timpul zilei în perioada care urmează. România are astăzi aproape 200.000 de prosumatori.
Dan Pîrșan, preşedintele Asociaţiei Prosumatorilor din România: “Singura problemă pe care noi o vedem – la parcurile fotovoltaice cu o putere sub 5mW care sunt foarte multe în România şi care atenţie sunt nedispecerizabili. Deci nu prosumatorii, noi producem cam 30% din energia fotovoltaică produsă în România, 70% e produsă de parcuri. Încă o dată, benevol, noi am propus ministerului Energiei şi celorlalte entităţi această propunere”.
În această perioadă nu pot fi făcute nici exporturi de energie, pentru că şi celelalte ţări înregistrează surplus.

sursa: TVR