România: A început vaccinarea antigripală şi în farmacii

20.01.2023 - Este un program-pilot, după ani buni de când farmaciştii au cerut să fie implicaţi în prevenţia gripei. Pentru început îi vor vaccina doar pe cei care s-au mai imunizat cel puţin o dată împotriva gripei.
Vaccinul împotriva gripei poate fi făcut acum şi în aproape o sută de farmacii din Bucureşti şi din 15 judeţe, într-un spaţiu special delimitat. Lista este publicată pe site-urile Ministerului Sănătăţii şi Colegiului Farmaciştilor din România.
Pentru a fi eliminate riscurile, cei interesaţi trebuie să îndeplinească şi câteva condiţii.
Persoana care doreşte să se vaccineze în farmacie trebuie să se programeze în prealabil, telefonic sau la faţa locului. Trebuie să vină şi cu o recomandare în acest sens de la medicul de familie sau de la medicul specialist. Vaccinul va fi cumpărat din farmacie, pentru a fi sigur că a fost păstrat aşa cum trebuie. Foarte important, omul trebuie să fi făcut măcar o dată în trecut vaccinul împotriva gripei sezoniere.
Farmaciile au dreptul să perceapă o taxă de cel mult 40 de lei pentru vaccinare. Mulţi oferă însă gratis acest serviciu.
Nu există limită maximă de vârstă pentru imunizare. Chiar si bebeluşilor de 6 luni li se recomandă vaccinarea antigripală. Protecţia apare după cel puţin 10 zile.
Medicii spun că vaccinul se poate face până la finalul sezonului gripal, care este mult mai sever decât în alţi ani.

sursa: TVR