16.07.2023 - „Nu este nevoie de diavol ca să pierim, ajunge că ne invidiem unul pe altul”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)Întrebare: „Oare americanii presupun în mod gratuit că trăiesc într-o cultură creștină?” Bine-cunoscutul pastor prezbiterian care a decedat recent, Eugene Peterson, credea că da. Este suficient, spunea el, să îi asculţi pe oamenii care vin în America din alte culturi, să fii atent la ce văd și ce aud ei. „În experienţa mea, ei nu văd o ţară creștină. Dacă îi asculţi pe Soljeniţîn, pe episcopul Tutu sau pe studenţii care vin din Africa sau din America de Sud, aceștia nu văd o ţară creștină. Ce văd ei e chiar opusul unei ţări creștine”, spunea Peterson.
Întrebare: „Oare românii presupun în mod gratuit că trăiesc într-o cultură creștină?”
De presupus, știm că așa este. Românii se mândresc cu religia și cultura lor. Conform unui studiu realizat de Centrul de Cercetare Pew asupra stării religioase a ţărilor din centrul și estul Europei, „în aceste ţări, identitatea naţională și religioasă au devenit una”, iar biserica a devenit „un element al culturii naţionale”. Respondenţii au spus, de exemplu, că trebuie să fii catolic ca să te poţi numi cu adevărat polonez sau că trebuie să fii ortodox ca să te poţi numi cu adevărat român. Studiul arată că 98% dintre români se identifică drept creștini, iar trei sferturi consideră religia „importantă” sau „foarte importantă” pentru identitatea naţională. Am putea spune, deci, că, prin comparaţie cu ţări din Europa de Vest, unde procentele celor care se identifică drept creștini sunt mai scăzute, românii presupun corect că trăiesc într-o cultură creștină. Aceasta nu este însă o comparaţie de substanţă, ci mai mult de nomenclatură. Mai bine ne-am uita, precum Peterson, la cum arată societatea românească pentru a vedea dacă și cum transpare în ea religiozitatea celor 98% dintre creștinii români.
Invidia ca virtute
În viaţa lor de zi cu zi, după cum ne arată un studiu sociologic realizat de compania GfK, românii sunt roși de invidie, ceea ce spune multe despre o naţie care se consideră creștină. Dintre toate bolile societăţii, invidia este considerată cea mai grea, pentru că este profund emoţională, mecanismele prin care apare sunt puţin cunoscute și greu de explicat, este greu de vindecat și este „în formă continuă”. Filozoful Francis Bacon spunea despre invidie că „nu își ia vacanţe”. În invidie își au începutul multe alte rele: ura, duşmănia, răzbunarea, complotul, crima, atentarea la reputaţia, averea sau viaţa aproapelui. Creștinii cred că din invidie a intrat păcatul în univers, din invidie au căzut și primii noștri părinţi și din invidie evreii L-au dat pe Iisus în mâinile lui Pliat, ca să fie omorât. Nu există nicio religie în care invidia să fie privită ca un lucru pozitiv. Islamul vede invidia ca pe o impuritate a inimii ce poate distruge faptele bune. Hinduşii o consideră o emoţie dezastruoasă, întrucât orice face mintea să se dezechilibreze aduce suferinţă. Budiştii înţeleg invidia ca pe o stare a minţii în care cineva este preocupat doar pentru bunăstarea şi onoarea proprie, fiind incapabil să suporte excelenţa celor din jur.
Studiul GfK, realizat la cererea PressOne, arată că 4 din 5 români care trăiesc în mediul urban sunt predispuși să invidieze statutul, stilul de viaţă și chiar reușitele copiilor cunoscuţilor sau colegilor lor. Ba chiar invidia este a doua trăsătură negativă de caracter, după credulitate, pe care respondenţii o identifică în dreptul românilor ca popor. Astfel, românii sunt predispuși să își judece succesele și eșecurile prin comparaţii cu alţii. Peste 50% dintre tinerii între 18 și 29 de ani își compară foarte frecvent realizările proprii cu cele ale celor din jur, tendinţa fiind mai pronunţată în rândul bărbaţilor. Utilizatorii frecvenţi ai reţelelor sociale se compară mai frecvent cu semenii lor decât cei care nu folosesc Facebook, Instagram sau LinkedIn.
sursa: semneletimpului.ro
