14.04.2025 - Biserica Adventistă Rădești a găzduit la finalul lunii martie programul „Sănătate pentru trup și suflet”. Timp de 3 zile o parte din locuitorii din zonă au putut beneficia de consultații și analize generale, iar sub coordonarea medicului Dorin Moldovan și de ecografii abdominale gratuite. Din nou s-a redescoperit importanța cuvintelor din cartea Sfaturi pentru sănătate scrisă de Ellen G White: „Sănătatea este atât de mult legată de fericire, încât nu o putem avea pe cea din urmă dacă nu o avem pe cea dintâi. Pentru a-L putea proslăvi pe Dumnezeu în corpurile noastre, este necesară o cunoaștere practică a științei vieții omenești”.
Pe lângă serviciile acordate în vederea evaluării sănătății fizice, programul „Sănătate pentru trup și suflet” a oferit în fiecare zi și momente spirituale.
Pastorii Florin Răduț, George Pîrlitu și Ștefan Bărbuceanu au promovat valorile creștine și nevoia de a cunoaște pe Dumnezeu pe baza unei relații personale. Fiecare prezentator a evidențiat importanța de a trăi conform planului divin descoperit în Cartea Cărților. Participanții au fost încântați de inițiativa programului și și-au exprimat dorința ca astfel de activități să fie regulate. Sănătatea este importantă și prin urmare, trebuie să fie protejată de factorii care o pot deteriora. Printr-un stil de viață sănătos fiecare persoană poate preveni boala și se poate bucura de interacțiunile cu cei dragi.
Evenimentul „Sănătate pentru trup și suflet” găzduit de Biserica Adventistă Rădești din județul Argeș a fost unul de educație și prevenție. Speranța organizatorilor este ca fiecare vizitator să țină cont de sfaturile primite pentru a se bucura de sănătate atât pentru trup cât și pentru suflet.
redactori: Sorin Dinu/ Valentin Popescu