TAROM este prima companie aeriană românească care reia zborurile către Israel

02.01.2024 - Primul zbor, RO 155, cu plecare din Bucureşti pe 1 ianuarie, sosit la Tel Aviv la 23.20 a purtat pasagerii sub comanda pilotului comandant Cătălin Prunariu, actualul Director de Zbor al companiei TAROM, anunţă compania.
”TAROM este prima companie aeriană românească care reia zborurile către Israel şi în primele trei companii europene care au reluat cursele de linie cu această destinaţie. Primul zbor, RO 155, cu plecare din Bucureşti pe 1 ianuarie, sosit la Tel Aviv la 23.20 a purtat pasagerii sub comanda pilotului comandant Cătălin Prunariu, actualul Director de Zbor al companiei TAROM”, precizează compania TAROM într-un comunicat oficial.
”Misiunea noastră este de a conecta oameni şi de a îi transporta în siguranţă la destinaţiile alese. Atmosfera pe care am simţit-o în cabina pasagerilor la zborul de Tel Aviv din 1 ianuarie mi-a vorbit despre rezilienţă şi mi-a întărit încrederea în puterea fiecărui om de a contribui la ceea ce cu toţii ne dorim şi avem nevoie – pace şi armonie. Acest zbor este încă un pas către normalitate”, a declarat pilotul Cătălin Prunariu, Directorul de Zbor al TAROM, aflat la manşa primului zbor al companiei care reconectează România cu Israelul.

sursa: G4Media