Tinerii, supuşi prea timpuriu presiunii de a-şi alege un drum

08.07.2023 - În teza sa de doctorat, Goran Puaca studiază opţiunile educaţionale şi profesionale ale elevilor și studenţilor, precum şi faptul că modul de a alege între aceste opţiuni s-a schimbat în timp. „Totul a devenit excesiv. Se așteaptă ca adolescenţii să ştie ce vor să facă atunci când vor avea 25 sau 30 de ani”, afirmă Goran Puaca.
Agenda politicienilor suedezi nu mai face o prioritate din reducerea diferenţelor sociale şi autorealizarea tinerilor, ci din angajarea acestora şi reducerea costurilor referitoare la tinerii care fac alegeri „greşite” în învăţământ. Potrivit tezei lui Puaca, modificările în sistemul şcoalar suedez reflectă tendinţele internaţionale. În mediul internaţional accentul se pune pe responsabilitatea individului, ale cărui alegeri educaţionale trebuie să contribuie la o mai bună potrivire între educaţie şi muncă.
„Mulţi studenţi au făcut unele alegeri în educaţia lor din cauza lipsei alternativelor mai bune, şi adesea sunt foarte nesiguri când se gândesc unde îi vor aduce aceste alegeri”,
afirmă Puaca.
Studiul face trimitere la modul în care educaţia ar trebui să contribuie la o tranziţie eficientă la viaţa activă. Pe lângă analiza unor texte politice, documentul cuprinde şi interviuri cu profesori, consilieri de studiu, lideri de învăţământ, şi un studiu calitativ indicând aşteptările studenţilor în ceea ce priveşte educaţia și locurile de muncă.
„Teza mea arată că e nevoie de un sprijin concret, în şcoli, pentru a transforma nesiguranţa tinerilor privind viitorul în strategii utile şi solide privind traseele educaţionale şi profesionale. În caz contrar, există un risc real ca diferenţele dintre clasele sociale să se accentueze”, încheie Puaca.

sursa: semneletimpului.ro