
12.09.2023 - Prima zi de școală a venit cu aglomerație în trafic, în marile orașe. Elevii din clasele mici, mai ales, au fost aduși de părinți cu mașinile. Așa că pe străzile din apropierea unităților de învățământ, dar și pe celelalte artere, au reapărut coloanele de autoturisme, care au fost și ele în vacanță în perioada verii.
În Cluj, cea mai aglomerată zona a fost la intrarea dinspre Florești unde ambuteiajele nu au lipsit. Pentru părinți, fiecare început de an școlar vine la pachet cu stres și ore bune pierdute în trafic. Mulți preferă mașinile personale, deși alternative există.
sursa: TVR