30.06.2024 - Un turist s-a accidentat după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în care o ambulanţă SMURD l-a putut prelua pentru a-l duce la spital.
Potrivit oficialilor Salvamont Braşov, turistul, care era echipat corespunzător, a căzut de la o înălţime de aproximativ 10-13 metri pe scările din canion, el alunecând într-un moment de neatenţie.
„Intervenţia a fost una contra cronometru, deoarece starea turistului impunea o acţiune rapidă şi eficientă pentru a preveni complicaţiile. Echipele Salvamont au acţionat prompt, oferindu-i victimei primul ajutor necesar la faţa locului. Pentru a evita agravarea leziunilor, salvamontiştii au imobilizat victima folosind echipamente speciale. Turistul a fost transportat cu grijă până la drumul forestier, un traseu ce a necesitat atenţie deosebită din partea echipei datorită terenului accidentat. La drumul forestier, victima a fost predată unui echipaj SMURD pentru a-l transporta la o unitate spitalicească, unde va fi supus unor investigaţii medicale amănunţite pentru evaluarea completă a traumelor suferite”, transmit reprezentanţii Salvamont Braşov.
sursa: TVR