Ziua Europei. Drapelul UE, proiectat pe fatada Palatului Parlamentului

09.05.2024 - Drapelul Uniunii Europene va fi proiectat, joi, începând cu ora 21,00, pe faţada Palatului Parlamentului. Și Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru, joi seara, între orele 20.00 şi 1.00, pentru marcarea Zilei Europei.
Parlamentul se alătură, astfel, altor instituţii şi repere arhitectonice cunoscute, din peste 60 de oraşe din Europa, care marchează Ziua Europei şi, totodată, numărătoarea inversă până la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie, a anunţat Camera Deputaţilor.
Evenimentul iluminării Arcului de Triumf va fi realizat prin grija Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică a Primăriei Municipiului Bucureşti, face parte dintr-o serie de manifestări culturale dedicate Zilei Europei, organizate de Municipalitate, pe 9 mai, prin intermediul instituţiilor de cultură.

sursa: TVR