STIRI
Atentionare meteo! De joi pana Sambata dimineata
04.05.2017- Orele următoare vor aduce ploi torenţiale în special în Banat, Crişana, Oltenia şi Maramureş. Vor fi descărcări electrice, vijelii şi condiţii de grindină. Minimele se vor situa între 5 şi 15 grade Celsius.
Joi aversele continua în Banat, Crişana, Maramureş, la deal şi la munte, iar noaptea în Oltenia, ...
Pastorul Ban Gabriel a fost ales Presedinte al Bisericii Adventiste de Ziua a saptea, zona Transilvania de Sud
04.05.2017- Născut în 1964, în localitatea Gura Humorului, județul Suceava, pastorul Ban Gabriel a absolvit Institutul Teologic Adventist din București, fiind licențiat în Teologia Pastorală la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca și Master în Teologie la Andrews University.
Pastorul Ban Gabriel a slujit până în 2013 ca pastor al ...
Sezonul capuselor. Primăria Capitalei a inceput tratamentele de combatere pe spatiile verzi
03.05.2017- Pe 24 aprilie, Centrul de Protecţie a Plantelor a început aplicarea tratamentelor de combatere a căpuşelor în parcurile administrate de Municipalitate, concomitent cu aplicarea tratamentelor împotriva ţânţarilor, anunţă Primăria Capitalei.
Până în prezent au fost aplicate tratamente parcurile: Herastrăul Vechi, Herăstrăul Nou, Mioriţa, Bordei, Floreasca, Cişmigiu şi Cartierul Francez. Începând ...