Cât timp vorbim, în medie, la telefon zilnic şi de câte ori atingem ecranul acestuia

Sociologul Alfred Bulai, şeful departarmentului Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice (SNSPA), susţine că tehnologiile noi creează dependenţă şi noi categorii sociale. "Dependenţa este o afecţiune, iar noile tehnologii produc această dependenţă. Există această fascinaţie pentru tehnologia nouă, pentru telefoane şi în România, şi în alte părţi. Dar la noi e atât de populară fiindcă abonamentele sunt ieftine, aproape gratis. Nu e o mândrie că e ieftin, există efecte negative cum ar fi scăderea funcţiilor cognitive, fiindcă nu mai dezvoltăm memoria, avem totul pe tabletă, precum şi formarea nativilor digitali. Copiii sunt nativi digitali, care trăiesc cu tableta în faţă. Noi, generaţia noastră, suntem imigranţi digitali. Şi mai sunt şi extratereştrii digitali", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, sociologul Bulai.

Omul modern ajunge să atingă ecranul telefonului de peste 5.000 de ori pe zi şi petrece 225 de minute în conversaţii telefonice, relevă un studiu făcut pe un eşantion de 100.000 de utilizatori Android şi realizat de platforma de sondaje online Dscout.

Utilizatorii de top ating ecranul, potrivit studiului, de 5.427 de ori telefonul pe zi, iar un utilizator obişnuit de 2.617 ori. Interesant este că oamenii nu estimează corect modul în care interacţionează cu dispozitivele mobile, participanţii la sondaj apreciind că îşi ating ecranele telefoanelor de doar 500 de ori pe zi. Pe ore, terminarea programului de muncă, la 5 după-amiază, marchează şi o explozie a interacţiunilor cu telefonul, care cresc de la circa 10.000, pentru eşantionul studiat de 100.000 de persoane, la 70.000 la orele serii.