Descoperire uluitoare. Mintea continuă să funcționeze și după ce inima încetează să mai bată

23.10.2017- Mulți dintre pacienții care au participat la studiu au povestit că au fost conștienți de ce se întâmplă în jurul lor și au auzit conversațiile, chiar și după ce au fost declarați morți. Declarațiile pacienților au fost mai apoi verificate cu ajutorul medicilor și asistentelor prezente în salon.
Decesul survine atunci când inima încetează să mai bată și circulația sângelui spre creier este stopată. „Teoretic, moartea se instalează în momentul în care inima încetează să mai bată. În acest moment, sângele nu mai circulă spre creier, asta însemnând că funcțiile cerebrale sunt oprite aproape instantaneu,” explică dr. Sam Parnia.
Însă, studiile efectuate recent aduc dovezi conform cărora există o explozie de energie cerebrală în momentul morții.
În 2013, oamenii de știință de la Universitatea din Michigan au studiat semnalele electrice din creierele a 9 șobolani anesteziați, cărora li s-a indus un infarct. Aceștia au observat creșterea activității cerebrale la scurt timp după instalarea morții clinice.