Diferențele dintre venituri, mai mari în România decât oriunde în UE

20.12.2016- Cei mai bogaţi 20% dintre cetăţenii României au realizat venituri de 7,2 ori mai mari decât cei mai săraci 20%, raportul de inegalitate fiind cel mai mare din Uniunea Europeană (UE), în 2014, reiese dintr-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS).
”În România, inegalitatea veniturilor este superioară mediei pe ansamblul Uniunii Europene. În anul 2014, cei mai bogaţi 20% dintre cetăţenii Uniunii Europene au realizat venituri de 5 ori mai mari decât cei mai săraci 20%. Cele mai mici ecarturi între veniturile persoanelor bogate şi cele sărace s-au înregistrat în Cehia (3,5), Finlanda (3,6), Slovenia (3,7), Belgia şi Olanda (3,8 fiecare), Slovacia şi Suedia (3,9 fiecare), iar cele mai mari în România (7,2), Bulgaria şi Spania (6,8 fiecare), Estonia, Grecia şi Letonia (6,5 fiecare). Statele care au valori reduse ale indicelui inegalităţii veniturilor prezintă şi rate de sărăcie mult mai mici mediei europene”, se arată în document.
Conform INS, nivelul mediu pe Uniunea Europeană al indicelui inegalităţii veniturilor a fost depăşit în 10 state, inclusiv România.