Germania introduce vaccinarea obligatorie pentru copii. Amenzi usturătoare pentru părintii care nu respectă legea

16.11.2019 - Parlamentul federal german a aprobat, joi, o lege prin care vaccinarea copiilor împotriva rujeolei va deveni obligatorie începând de la data de 1 martie 2020, informează site-ul agenţiei de ştiri DPA, citat de Mediafax.
În Bundestag, 459 de parlamentari au votat în favoarea propunerii, 89 au fost împotrivă, iar 105 s-au abţinut.
Astfel, potrivit noii legi, părinţii vor trebui să demonstreze că şi-au vaccinat copiii înaintea înscrierii la grădiniţă sau la şcoală. În cazul în care nu vor putea dovedi că şi-au vaccinat copiii, părinţii riscă amenzi de până la 2.500 de euro.
Părinţii copiilor care sunt deja înscrişi la grădiniţe şi şcoli vor trebui să aducă dovada vaccinării până la data de 31 iulie 2021.