LEUL s-a prabusit. Cel mai slab curs din istorie

13.11.2017- Cotaţia oficială afişată luni, la ora 13.00, de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,6495 lei/euro, după ce euro a depăşit oficial pragul de 4,6 lei miercuri şi apoi a urcat la 4,6390 lei, în şedinţa de vineri. Leul ajunge astfel la cel mai slab nivel din istorie, cotaţia afişată de BNR fiind de 4,6495 lei/euro. Pe 3 august 2012, leul a atins al doilea cel mai scăzut nivel, de 4,6481 lei/euro, iar pe 24 iulie 2012 era cotat la 4,6397 lei/euro. Valorile înregistrate pe 9 şi 10 noiembrie 2017 reprezintă următoarele cele mai scăzute, de 4,6279 lei/euro, respectiv de 4,6390 lei/euro.