Marti, cea mai caldă zi de la începutul anului

24.04.2018 - Vremea se va încălzi din nou nefiresc de mult în cursul zilei de marți când se vor înregistra maxime de la 17..18 grade pe litoral, până la 30, poate chiar 31 de grade Celsius în Oltenia şi Muntenia. Va ploua şi vor fi descărcări electrice şi rafale în special în jumătatea nordică a ţării şi, mai puţin, în rest.
Atmosfera ca de mijloc de vară se va menţine cel puţin până în prag de weekend.
Temperaturile vor trece de 20 de grade în toată ţara cu excepţia litoralului şi vor ajunge la 29 de grade în regiunile sudice. Abia vineri, acestea vor mai bate puţin în retragere şi se vor opri la 26 de grade Celsius, tot în sud. Aversele cu tunete, fulgere şi vânt vor apărea din loc în loc în fiecare zi, cu frecvenţă mai mare la munte.
Ploi de vară pot apărea şi în Bucureşti în orele următoare, inclusiv la începutul nopţii şi, din nou, marți spre seară. Temperaturile nu vor coborî sub 11 grade în zori şi vor ajunge la 29..30 Celsius după-amiază. Locuitorii Capitalei vor avea parte de căldura neobişnuită şi în zilele următoare. Maximele vor ajunge la 28..29 de grade, iar minimele vor rămâne mai mari de 12 grade Celsius. Norii se vor înmulţi şi vor aduce averse şi descărcări electrice după prânz, atât joi, cât şi vineri.