Pietele rămân deschise, după intrarea în vigoare a Ordonantei Militare nr. 2 din 21 martie

26.03.2020 - Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România (AAPR) a luat decizia de a ţine deschise pieţele agroalimentare, după intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 din 21 martie, astfel încât producătorii agricoli români să aibă unde să îşi vândă fructele şi legumele, iar populaţia de unde să se aprovizioneze cu produse locale proaspete şi sănătoase.
Reprezentanţii AAPR consideră că este important ca pieţele agroalimentare să nu se închidă, deoarece, în caz contrar, producătorii agricoli vor fi nevoiţi să-şi arunce producţia de fructe şi legume.
"Dispoziţiile Ordonanţei Militare nr. 2 trebuie înţelese şi interpretate şi în spiritul lor, raţiunea emiterii acestei ordonanţe fiind aceea de a preveni răspândirea COVID-19 prin limitarea circulaţiei persoanelor doar pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază. Pieţe agroalimentare funcţionează în mai multe zone ale marilor oraşe, astfel încât cumpărătorii pot să se aprovizioneze fără a parcurge distanţe mari, limitându-se riscul răspândirii virusului", a declarat Ioan Teodor Birţ, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România, într-un comunicat presei.
Pe lângă spaţiile destinate producătorilor locali, vor rămâne deschise cele în care se desfăşoară activităţi de vânzare a produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice şi a serviciilor de curăţătorie.
"În continuare spaţiile vor fi dezinfectate şi vom lua toate măsurile de prevenţie dispuse de autorităţi, am informat producătorii agricoli cu privire la măsurile pe care trebuie să le respecte, iar cumpărătorii sunt rugaţi să evite formarea de grupuri de persoane", a mai precizat Ioan Teodor Birţ.