Primul transplant de cord din acest an

14.05.2017- O echipă de medici de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş a efectuat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, primul transplant de cord din acest an la un pacient de 49 de ani din Bucureşti, care a primit inima de la un donator în moarte cerebrală din Harghita.
Medicul Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, coordonatorul echipei care a realizat transplantul de cord, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că evoluţia pacientului este bună.
”Am terminat cu bine transplantul de cord, primul din anul 2017, la un pacient în vârstă de 49 de ani din Bucureşti, diagnosticat cu cardiomiopatie ischemică. Prelevarea inimii de la un donator de 19 ani din Harghita a avut loc la Miercurea Ciuc în cursul nopţii de o echipă de chirurgi de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş. Operaţia de transplant a început la ora 1,30 şi s-a încheiat la 8,30. Până în acest moment evoluţia este favorabilă şi aşteptăm în continuare o evoluţie bună. În 2016 s-au efectuat 11 intervenţii de transplant cardiac în România, toate la Târgu Mureş”, a spus Suciu.
Potrivit acestuia, pacientul din Bucureşti a fost operat în urmă cu câţiva ani cu ByPass aorto - coronarian într-un alt centru din ţară, iar ulterior s-a constatat o evoluţie nefavorabilă, cu insuficienţă cardiacă avansată şi hipertensiune pulmonară.