Romanii blocati duminica pe un aeroport din Londra, din cauza vremii, sfatuiti sa revina azi

11.12.2017- Zborurile cu decolare de pe aeroportul Luton din Londra au fost oprite, sâmbătă, din cauza vremii nefavorabile, astfel că pasagerii îmbarcaţi inclusiv spre destinaţiile din România sunt nevoiţi să aştepte. Pasagerii români ai cursei Luton Londra-Cluj au fost sfătuiţi să îşi facă rezervare pentru un alt zbor şi să revină luni. Ambasadorul Dan Mihalache a anunţat că un consul va merge să discute cu oamenii.
Pasagerii români, aflaţi în cursa care trebuia să plece duminică, la ora 7.40 de pe aeroportul Luton din Londra spre Cluj, au fost anunţaţi că zborul este amânat din cauza zăpezii.
În jurul orei 15.00, ora României, au fost îmbarcaţi din nou, dar debarcaţi la scurt timp, pe motiv că piloţii au depăşit orele de zbor pentru această zi.
Cei peste 100 de pasageri au aşteptat încă cinci ore, după ce au fost informaţi că zborul ar putea să aibă loc după ora 19.00, ora României. În cele din urmă li s-a recomandat să se programeze pentru un zbor în cursul zilei de luni şi să se cazeze peste noapte, bonurile urmând să fie decontate.