Începutul iernii a venit cu o grilă nouă de programe pentru Speranța TV și Radio Vocea Speranței.
A venit rândul publicului tânăr să fie în atenția noastră, așa că grilele noi de programe aduc titluri noi, de interes pentru copii, adolescenți și tineri. Sperăm ca emisiunile noi să răspundă nevoilor și așteptărilor lor. Chiar dacă publicul tânăr nu este un mare consumator de mass-media in format clasic, adaptarea unor proiecte și pregătirea lor pentru mediul online, cu siguranță va atrage un public nou.
Două dintre proiectele vechi ale postului de televiziune au ajuns la final. De acum, în fiecare duminică la ora 21:00 la Speranța TV (și în reluare lunea la ora 11:00), în locul emisiunii „Tinerețea e o artă”, Sorin Dinu, împreună cu noul său coleg de platou Mircea Mîndăeanu, le dau întâlnire tinerilor la „Confruntarea generațiilor”. Emisiunea are un format inedit, în care reprezentați ai generațiilor diferite vin să-și confrunte ideile și cunoștințele.
Emisiunea „Dialoguri pentru tineri”, realizată de pastorul Costi Gogoneață va fi înlocuită de un proiect nou, realizat în colaborare cu Asociația Respiro. Emisiunea „Respiro” realizată de pastorul Claudiu Țepuș va fi difuzată la Speranța TV duminica la ora 15:30 și în reluare la ora 23:30. La radio Vocea Speranței emisiunea „Respiro” va putea fi ascultată în fiecare joi, la ora 16:00 și în reluare la ora 23:30.
Un proiect nou, mult așteptat de cei mici, încununează eforturile Speranța Tv și ale Departamentului de Tineret al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România. Emisiunea „Explo”, realizată de Cora Albu se adresează copiilor din clasele gimnaziale și va avea un format dinamic, cu muzică, abilități practice, povestiri, curiozități – toate menite să îi ajute pe copii să își dezvolte un caracter în care valorile biblice au primul loc. Emisiunea se va difuza la Speranța TV în fiecare sâmbătă la ora 14:00 și în reluare duminica la ora 09:00.
Cel de-al patrulea proiect dedicat tinerilor are formatul unui podcast în care uneori, sub protecția anonimatului, tinerii își vor împărtăși frământările despre cele mai delicate aspecte ale vârstei. Alături de ei în cadrul emisiunii „Adevăr și provocare”, va fi Dana Bordeianu. Emisiunea se transmite la Radio Vocea Speranței în fiecare duminică la ora 21:30 și în reluare vinerea la 13:30.
Noutățile pentru tineri nu se opresc aici. În grila de programe Radio Vocea Speranței își găsește locul din luna decembrie un proiect nou dedicat celor care sunt la început de drum în doi, dar și familiilor cu experiență. „La bine și la greu” este titlul unei noi emisiuni realizată de Ana Maria Sandu, avându-l ca invitat permanent pe pastorul Cătălin Bărbulescu. Emisiunea se difuzează în fiecare duminică la ora 21:00 și în reluare, marțea la ora 13:30.
Ascultătorii Radio Vocea Speranței vor mai avea parte de o surpriză editorială. „Esența credinței” este un titlu nou de emisiune al cărei realizator este Bianca Timșa Stoicescu. Alături de invitații ei speciali, va dezbate rând pe rând cele mai importante învățături ale Bibliei și va scoate în evidență cât de important este să fim ancorați în Scriptură atunci când alegem ce să credem.
Având la bază tot Scriptura și învățăturile ei, Crina Poenariu se alătura echipei de realizatori de emisiuni la Speranța Tv. În fiecare sâmbătă începând ora 16:00 (în reluare sâmbătă ora 01:00), alături de invitații ei, pastori sau laici din zona Transilvania de Sud va purta un dialog sub genericul „ÎntreVederi”. Emisiunea se realizează în studioul Speranța Tv – Radio Vocea Speranței Brașov. Emisiunea se difuzează și la radio, sâmbătă la ora 14:00 (în reluare sâmbăta la ora 03:00).
Nu în cele din urmă, cu siguranță un proiect mult așteptat de credincioșii adventiști din întreaga țară și nu numai, este emisiunea de „Știri”, difuzată în fiecare vineri de la ora 19:30 și în reluare sâmbăta la ora 15:30, realizată în colaborare cu Departamentul Comunicare al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Cele mai importante evenimente ale Bisericii Adventiste de la nivel național și internațional vor fi prezentate de Sorin Dinu.
Emisiuni în limba engleză difuzate în premieră și titluri noi de rubrici în cadrul emisiunii „Start cu Speranță” (Jurnalul copiilor, Cărți 100!) completează grilele de programe Speranța Tv și Radio Vocea Speranței la categoria noutăți începând din luna decembrie 2021.
Sperăm ca toate aceste noutăți să vă stârnească interesul și să vă țină cât mai aproape de Speranța TV și Radio Vocea Speranței!
Ne dorim să răspundem nevoilor dumneavoastră și să ducem mai departe veștile bune către cei ce au nevoie să afle că Speranța lumii este mântuirea oferită de Dumnezeu și viața veșnică promisă de El.
Apăsați AICI pentru a descărca grilele de programe Speranța TV și Radio Vocea Speranței.
Cristina Ișvan, director de programe Speranța TV și Radio Vocea Speranței
30.11.2021