EDITORIAL: CUVINTELE CARE RĂMÂN

20.06.2025 - Într-o lume în care cuvintele zboară mai repede decât gândul – printr-un tweet, un interviu sau un microfon deschis – ne putem întreba: Mai contează ce spunem?
Răspunsul vine chiar de la Isus: DA. Și contează mai mult decât credem.
„Din cuvintele gurii tale te vei îndreptăți și din cuvintele gurii tale vei fi osândit.” – Matei 12:37
Astăzi, rețelele de socializare, televiziunile și podcasturile abundă în opinii, glume, ironii și declarații rapide, adesea nepregătite sau nechibzuite. Biblia ne avertizează: ce iese din gură vine din inimă. Iar Dumnezeu nu ascultă doar ce spunem în Sabat în biserică, ci și ce vorbim în glumă, în grabă sau în supărare – despre femei, despre cei slabi, despre cei diferiți de noi. Inclusiv atunci când credem că „nu s-a auzit”.
Versetul din Matei 12:37 este un memento profund și personal. Nu doar faptele ne definesc ca oameni, ci și vorbele. Ele pot construi sau pot ruina. Pot mângâia sau pot înjosi. Pot fi mărturie a unei inimi curate sau dovada unei mândrii disprețuitoare.
 

Cum vorbim despre ceilalți spune cine suntem cu adevărat.

Mai ales cum vorbim despre femei – nu doar în discursuri publice, ci și în glume între prieteni, în pauzele de la lucru sau în postările online. În cultura contemporană, a face o „remarcă” nepotrivită a devenit aproape sport național. Dar în Împărăția lui Dumnezeu, fiecare cuvânt are greutate veșnică.
„Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor...” – Matei 12:36
Aceasta nu este o amenințare, ci un apel la trezire. Un îndemn la responsabilitate. Dacă vrem o lume mai dreaptă, mai blândă și mai curată, trebuie să începem nu doar cu ceea ce facem, ci și cu felul în care vorbim.

Alegerea e a noastră!

Putem alege să vorbim cu har și respect, să fim vocile care vindecă, nu care rănesc..
Putem alege să nu minimizăm vorbele noastre cu expresii precum „doar o glumă”, ci să le cântărim cu dragostea lui Hristos.
Putem alege să lăsăm în urma noastră nu polemici, ci cuvinte care rămân – ca binecuvântare.
Astăzi, când vocile sunt multe și ecourile lor nesfârșite, haideți să fim dintre cei care aleg să vorbească adevărul în dragoste.
Pentru că Dumnezeu ascultă. Și cuvântul rostit… rămâne.

Editorial realizat de Florentina Neacșu-Adamescu, realizatoare a emisiunii Matinal la Radio Vocea Speranței