21.06.2025 - O egretă a străbătut 700 de kilometri într-un zbor continuu de 38 de ore, fără oprire, din Australia până în Papua Noua Guinee. O călătorie care pare imposibilă pentru o creatură atât de fragilă. Și totuși, ea a reușit.
Prin curaj, instinct, perseverență. Printr-un fel de „credință” în direcția imprimată în inima ei de Creator.
Această știre, aparent simplă, ascunde o metaforă adâncă despre viață. Căci fiecare dintre noi, la un moment dat, se află în propriul său zbor lung, neîntrerupt, prin greutăți. Fie că este vorba de o perioadă de boală, o pierdere dureroasă, un eșec personal sau o izolare apăsătoare, uneori simțim că nu avem unde să aterizăm. Că nu mai avem putere. Că nu putem continua.
Dar așa cum spune versetul din Isaia 40:29 – „Domnul dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin” – există o sursă de putere care nu ține de noi. Este o resursă invizibilă, dar reală. Este harul divin care, exact când simțim că ne prăbușim, ne întinde aripi. Ne dă zbor.
Ce înseamnă „zborul lung” în viața spirituală?
Zborul egretei ne provoacă să ne gândim: cum rezistăm în momentele lungi și grele, când nu există pauze, când suntem nevoiți să înaintăm prin epuizare? Ce antrenament spiritual avem pentru astfel de momente? Și cine sunt „vulturii” spirituali din viața noastră – acei oameni, amintiri sau experiențe care ne înalță când suntem aproape de pământ? Poate un mentor care ne-a învățat să ne rugăm.
Poate o mamă care s-a rugat pentru noi.
Poate un moment de liniște în care Dumnezeu ne-a vorbit în inimă.
Toate acestea sunt borne pe harta unui zbor lung, dar nu solitar.
Când oboseala lovește, nu te rușina
Oboseala nu este un semn de slăbiciune. Este semnul că ai mers mult. Că ai dat totul. Și exact atunci, când simți că nu mai ai resurse, Dumnezeu vine. Uneori discret, alteori vizibil. Dar vine. Așa cum egretă a știut să-și urmeze direcția, avem și noi chemarea de a ne urma destinul spiritual cu perseverență. Și în zborurile noastre lungi, ne putem baza pe promisiunea lui Dumnezeu: „Cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, zboară ca vulturii, aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc.” (Isaia 40:31)
Invită-L în zborul tău
Astăzi, indiferent unde te afli – la începutul unui drum greu sau spre finalul unei etape epuizante – te încurajăm să spui din inimă: „Doamne, Tu ești puterea mea.” Și dacă ai o poveste în care credința te-a ajutat să zbori mai departe decât ai fi crezut posibil, scrie-ne. Împărtășește cu alții curajul tău. Poate fi „aripa” de care cineva are nevoie chiar acum. Pentru că, oricât de lung ar fi zborul, nu suntem niciodată singuri.
Editorial realizat de Florentina Neacșu-Adamescu, realizatoare a emisiunii Matinal la Radio Vocea Speranței
Prin curaj, instinct, perseverență. Printr-un fel de „credință” în direcția imprimată în inima ei de Creator.
Această știre, aparent simplă, ascunde o metaforă adâncă despre viață. Căci fiecare dintre noi, la un moment dat, se află în propriul său zbor lung, neîntrerupt, prin greutăți. Fie că este vorba de o perioadă de boală, o pierdere dureroasă, un eșec personal sau o izolare apăsătoare, uneori simțim că nu avem unde să aterizăm. Că nu mai avem putere. Că nu putem continua.
Dar așa cum spune versetul din Isaia 40:29 – „Domnul dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin” – există o sursă de putere care nu ține de noi. Este o resursă invizibilă, dar reală. Este harul divin care, exact când simțim că ne prăbușim, ne întinde aripi. Ne dă zbor.
Ce înseamnă „zborul lung” în viața spirituală?
Zborul egretei ne provoacă să ne gândim: cum rezistăm în momentele lungi și grele, când nu există pauze, când suntem nevoiți să înaintăm prin epuizare? Ce antrenament spiritual avem pentru astfel de momente? Și cine sunt „vulturii” spirituali din viața noastră – acei oameni, amintiri sau experiențe care ne înalță când suntem aproape de pământ? Poate un mentor care ne-a învățat să ne rugăm.
Poate o mamă care s-a rugat pentru noi.
Poate un moment de liniște în care Dumnezeu ne-a vorbit în inimă.
Toate acestea sunt borne pe harta unui zbor lung, dar nu solitar.
Când oboseala lovește, nu te rușina
Oboseala nu este un semn de slăbiciune. Este semnul că ai mers mult. Că ai dat totul. Și exact atunci, când simți că nu mai ai resurse, Dumnezeu vine. Uneori discret, alteori vizibil. Dar vine. Așa cum egretă a știut să-și urmeze direcția, avem și noi chemarea de a ne urma destinul spiritual cu perseverență. Și în zborurile noastre lungi, ne putem baza pe promisiunea lui Dumnezeu: „Cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, zboară ca vulturii, aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc.” (Isaia 40:31)
Invită-L în zborul tău
Astăzi, indiferent unde te afli – la începutul unui drum greu sau spre finalul unei etape epuizante – te încurajăm să spui din inimă: „Doamne, Tu ești puterea mea.” Și dacă ai o poveste în care credința te-a ajutat să zbori mai departe decât ai fi crezut posibil, scrie-ne. Împărtășește cu alții curajul tău. Poate fi „aripa” de care cineva are nevoie chiar acum. Pentru că, oricât de lung ar fi zborul, nu suntem niciodată singuri.
Editorial realizat de Florentina Neacșu-Adamescu, realizatoare a emisiunii Matinal la Radio Vocea Speranței
