18.09.2025 - Întrebările pe care un pacient oncologic şi-ar dori să le adreseze, dar de multe ori nu are cui, vor avea de-acum un răspuns. A fost lansată o platformă gratuită, dedicată acestor bolnavi. Răspunsurile au fost gândite de doctori şi de navigatorii medicali care s-au lovit, deseori, de problemele unui sistem deficitar.
Alin Cârlan, navigator de pacienţi: Nu aveam idee ce înseamnă diagnosticul ăsta pentru mine, la 36 de ani era ultima mea grijă și am navigat foarte mult în derivă, până când am ajuns să intru pe calea corectă, mi-a luat mult timp, mi-a luat resurse, emoții, bani.
Alin Cârlan este astăzi navigator de pacienţi pentru că şi el este bolnav de cancer. A aflat singur cum e să fii pacient, în orb, cu un asemenea diagnostic. Așa că și-a promis că va face tot ce poate ca să îi ajute pe cei ajunși în situaţia lui. Tot ce a învăţat este acum transpus într-o aplicaţie concepută special pentru pacientul oncologic.
Alin Cârlan, navigator de pacienţi: Este un glosar foarte bun, care poate să ridice întrebări și poate să indice direcții, la care, ca proaspăt pacient oncologic, nu te gândeşti.
Dr. Simona Melnic, CEO-ul companiei care a iniţiat platforma: Porgramul care se lansează astăzi încearcă să facă o conexiune emoțională, încearcă să contribuie la conexiunea emoțională între medic și pacient, pentrucă știm că timpul și criteriile de eficiență sunt cele care limitează ca aceste lucruri să fie puse în valoare.
ONCO RCP conţine, între altele, materiale video gratuite, cu explicaţii clare pentru un pacient oncologic.
Incidența cancerului în România se situează sub media Uniunii Europene, însă mortalitatea prin cancer este cu 7% mai mare.
Sorin Păun, unul dintre dezvoltatorii platformei: Am folosit microlearning, metodologia de microlearning, prin care înveți prin task-uri scurte și am introdus AI, care pentru fiecare dintre pacienți, construim o experineță customizată și acces la informația de care au nevoie. Putem să acoperim nevoia de informare. Din momentul când afli diagnosticul, până la momentul în care ajungi să ai întrebări despre aderenţa la tratament sau suport emoțional.
Și asociațiile de pacienți consideră că o astfel de platforma este binevenită pentru un bolnav cu diagnostic de cancer, dar nu înainte de a avea o discuție așezată cu un medic.
Luminiţa Vâlcea, director executiv COPAC: Totuși, comunicarea trebuie să plece din cabinetul medicului, iar pacientul trebuie să plece de acolo cu un diagnostic comunicat pe înțelesul lui și într-o manieră empatică, pentru că altfel îl lasă cu traume și îi va fi foarte greu să reacționeze pe parcursul tratamentului.
Alin Bujan, director executiv FABC: Este dureros ca un medic să nu aibă timp să vorbească cu pacientul, să îl calmeze, să nu aibă cu ce să îl trateze. Fiecare asociație dezvoltă tot felul de instrumente, croite special pe realitățile din teren, fiecare cărămidă este un plus și o adoptăm cu toții. Fiecare din sănătate trebuie să considere că este aur, pentru că avem nevoie mult ca pacientul să trăiască.
Potrivit unui raport al Institutului de Sănătate Publică, din 2023, în România, anual sunt diagnosticate peste 95.000 de cazuri noi de cancer și se înregistrează aproape 54.000 de decese. Estimările arată o creștere de 6% a incidenței acestei boli până în anul 2035.
sursa: TVR