01.05.2023 - 1 Mai, Ziua Internațională a Muncitorilor, cunoscută drept „Ziua Muncii” în majoritatea țărilor, este o sărbătoare care își are originea în mișcările de protest ale muncitorilor americani care au militat pentru scurtarea zilei de muncă.
La 1 mai 1886, aproximativ 200.000 de muncitori americani au organizat o grevă la nivel național pentru o zi de lucru de opt ore, în contextul în care era normal, la acea vreme, să se lucreze 12-14 ore pe zi.
Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice și căderea guvernelor comuniste din estul Europei la sfârșitul secolului al XX-lea, sărbătorile pe scară largă de 1 Mai din regiune au scăzut în importanță.
Cu toate acestea, în zeci de țări din întreaga lume, 1 Mai a fost recunoscută ca sărbătoare publică și continuă să fie sărbătorită cu picnicuri și petreceri, în timp ce servește drept prilej pentru demonstrații și mitinguri în sprijinul muncitorilor. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială.
În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.
În România, ziua de 1 Mai a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890 și a fost numită „Ziua Solidarităţii Oamenilor Muncii“.
Totuşi, sărbătoarea a devenit un eveniment de amploare abia după instaurarea regimului bolşevic, cu ajutorul Armatei Roşii.
În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe.
După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.
La 1 mai 1886, aproximativ 200.000 de muncitori americani au organizat o grevă la nivel național pentru o zi de lucru de opt ore, în contextul în care era normal, la acea vreme, să se lucreze 12-14 ore pe zi.
Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice și căderea guvernelor comuniste din estul Europei la sfârșitul secolului al XX-lea, sărbătorile pe scară largă de 1 Mai din regiune au scăzut în importanță.
Cu toate acestea, în zeci de țări din întreaga lume, 1 Mai a fost recunoscută ca sărbătoare publică și continuă să fie sărbătorită cu picnicuri și petreceri, în timp ce servește drept prilej pentru demonstrații și mitinguri în sprijinul muncitorilor. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială.
În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.
În România, ziua de 1 Mai a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890 și a fost numită „Ziua Solidarităţii Oamenilor Muncii“.
Totuşi, sărbătoarea a devenit un eveniment de amploare abia după instaurarea regimului bolşevic, cu ajutorul Armatei Roşii.
În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe.
După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.
