01.05.2021 - 1 Mai este celebrată ca Ziua Muncii sau Ziua celor ce muncesc, în peste 80 de țări. În majoritatea țărilor vest-europene, dar şi în statele din fostul bloc comunist, 1 Mai este zi liberă. Anual, românii au parte de o minivacanță, 1 Mai fiind și data la care se dă oficial startul sezonului estival. În perioada comunistă, ziua de 1 Mai a fost transformată în sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice.
La originea zilei de 1 mai stau manifestațiile pentru reducerea normei orare de lucru a muncitorilor și “episodul Heymarket” din Chicago de la sfârșitul secolului al XIX-lea - manifestații violente care s-au încheiat cu morți și răniți.
În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a II-a a decretat 1 mai Ziua Internațională a Muncii, în contextul unor numeroase manifestaţii din anii anteriori ale muncitorilor care cereau reducerea normei orare zilnice de lucru la 8 ore (New York, 1872; Statele Unite şi Canada, 1886) şi în memoria victimelor grevei generale din Piaţa Haymarket din Chicago.
În anul 1872, circa 100 de mii de muncitori din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.
La 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, cerând ziua de muncă de opt ore. Cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, dintre care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Câteva zile mai târziu, pe 4 mai, în zona Heymarket din Chicago, unde numărul greviștilor era de peste 65.000, în timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, patru protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.
În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piaţa Haymarket. Din mulțime a fost aruncată o bombă artizanală spre coloana de polițiști, fiind răniți mai mulți polițiști. Poliția a ripostat cu focuri de armă, câteva zeci de persoane fiind ucise și două sute rănite.
Aşa a început ceea ce a rămas în istorie drept „Afacerea Haymarket“, un proces împotriva liderilor muncitorilor. Unii vor fi condamnați la moarte, în timp ce alții alţii se vor sinucide în închisoare.
1 mai a devenit astfel ziua de comemorare a oamenilor muncii care și-au cerut drepturile în stradă.
În anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor.
1 Mai Muncitoresc era, în perioada ceauşistă, una dintre principalele sărbători propagandistice oficiale. Aveau loc manifestări de amploare – mitinguri, defilări, se purtau pancarte, se strigau lozinci, iar prezenţa „oamenilor muncii” era obligatorie.
Dincolo de latura oficială şi propagandistică a zilei de 1 mai, exista şi o sărbătorire paralelă, underground, a tinerilor şi artiştilor care mergeau la mare de 1 mai – în special la Costineşti, 2 Mai şi Vama Veche.
Distracţia continua pe 2 mai, când, lucru mai puţin ştiut, era o altă sărbătoare oficială - Ziua Tineretului.
La originea zilei de 1 mai stau manifestațiile pentru reducerea normei orare de lucru a muncitorilor și “episodul Heymarket” din Chicago de la sfârșitul secolului al XIX-lea - manifestații violente care s-au încheiat cu morți și răniți.
În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a II-a a decretat 1 mai Ziua Internațională a Muncii, în contextul unor numeroase manifestaţii din anii anteriori ale muncitorilor care cereau reducerea normei orare zilnice de lucru la 8 ore (New York, 1872; Statele Unite şi Canada, 1886) şi în memoria victimelor grevei generale din Piaţa Haymarket din Chicago.
În anul 1872, circa 100 de mii de muncitori din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.
La 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, cerând ziua de muncă de opt ore. Cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, dintre care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Câteva zile mai târziu, pe 4 mai, în zona Heymarket din Chicago, unde numărul greviștilor era de peste 65.000, în timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, patru protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.
În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piaţa Haymarket. Din mulțime a fost aruncată o bombă artizanală spre coloana de polițiști, fiind răniți mai mulți polițiști. Poliția a ripostat cu focuri de armă, câteva zeci de persoane fiind ucise și două sute rănite.
Aşa a început ceea ce a rămas în istorie drept „Afacerea Haymarket“, un proces împotriva liderilor muncitorilor. Unii vor fi condamnați la moarte, în timp ce alții alţii se vor sinucide în închisoare.
1 mai a devenit astfel ziua de comemorare a oamenilor muncii care și-au cerut drepturile în stradă.
În anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor.
1 Mai Muncitoresc era, în perioada ceauşistă, una dintre principalele sărbători propagandistice oficiale. Aveau loc manifestări de amploare – mitinguri, defilări, se purtau pancarte, se strigau lozinci, iar prezenţa „oamenilor muncii” era obligatorie.
Dincolo de latura oficială şi propagandistică a zilei de 1 mai, exista şi o sărbătorire paralelă, underground, a tinerilor şi artiştilor care mergeau la mare de 1 mai – în special la Costineşti, 2 Mai şi Vama Veche.
Distracţia continua pe 2 mai, când, lucru mai puţin ştiut, era o altă sărbătoare oficială - Ziua Tineretului.
