100 de ani de credință adventistă și slujire la Bacău

Biserica Adventistă din Bacău și-a sărbătorit centenarul. Membri, invitați și reprezentanți ai Bisericii s-au întâlnit pentru a rememora începuturile comunității, oamenii care au construit-o și credința transmisă din generație în generație.
O sută de ani nu pot fi cuprinși într-o singură zi. Dar pot fi povestiți prin oameni, fotografii, amintiri, muzică și prin generațiile care au păstrat vie aceeași comunitate. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Bacău și-a sărbătorit centenarul, marcând așadar, un secol de existență și de activitate religioasă, socială și muzicală.
Istoria unei biserici nu este alcătuită numai din date. Este istoria oamenilor care s-au rugat aici, a familiilor care și-au crescut copiii în comunitate și a celor care au continuat ceea ce generațiile dinaintea lor au început. La eveniment a participat și pastorul Aurel Neațu, președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România.
Centenarul a fost și o ocazie de a privi înainte. Pentru cei care alcătuiesc astăzi Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Bacău, moștenirea unui secol înseamnă și responsabilitatea de a transmite mai departe credința și spiritul slujirii.
După o sută de ani, aniversarea bisericii adventiste de ziua a șapte din Bacău a devenit nu doar un moment de rememorare, ci și unul de recunoștință pentru trecut și de încredere în generațiile care vor scrie capitolele următoare.

redactor: Florentina Neacșu-Adamescu