Meteorologii avertizează că în cele două judeţe se va înregistra grindină de dimensiuni mici şi medii, intensificări ale vântului ce trecător pot lua aspect de vijelie, dar şi descărcări electrice sau averse de ploaie care vor depăşi izolat 25 l/mp.
În alte judeţe din ţară, precum Gorj, Vâlcea, Harghita şi Hunedoara, au fost emise avertizări now-casting cod galben de furtuni.
Totodată, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 18:20, portul Agigea a fost închis, din cauza vântului puternic.