27 octombrie, Ziua Mondială a Patrimoniului Audiovizual

27.10.2020 - La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua Mondială pentru Patrimoniul Audiovizual, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Învăţământ, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). Arhivele ne spun povești despre viețile și culturile oamenilor din întreaga lume. Ele reprezintă o moștenire neprețuită, memoria noastră colectivă și o sursă valoroasă de cunoaștere, deoarece reflectă diversitatea culturală, socială și lingvistică a comunităților noastre.
Arhivele ne ajută să creștem și să înțelegem lumea în care trăim. Conservarea acestui patrimoniu și siguranța că acesta rămâne accesibil publicului și generațiilor viitoare este un obiectiv vital pentru toți. Arhivele UNESCO au lansat proiectul „Digitizing our shared UNESCO history” în acest scop.
Poetul mexican și fost director general al UNESCO, Jaime Torres-Bodet, a spus că arhivele sunt mai mult decât „vaste cimitire”, ele sunt locuri pline de „experiențe, aventuri, riscuri și drame” ale societății. Ele sunt cruciale, a argumentat el, pentru „continuitatea conștiinței umane” și pentru posibilitatea unui guvern bun; ele conțin „urmele educaționale ale vieții”.