8 aprilie, Ziua Mondială a Romilor

08.04.2021 - Romii şi cultura lor au supravieţuit mai mult de un mileniu. În Europa, se estimează că sunt 10-12 milioane, cei mai mulţi în România, Bulgaria, Rusia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Spania şi Franţa, în Turcia aproximativ 2,75 milioane, în Statele Unite circa 1 milion, iar în Brazilia - 800 de mii. Numărul lor ar putea fi de fapt mult mai mare, mulţi romi evită să-şi declare etnia, pentru că oriunde s-au dus, nu au fost bine veniţi.
Unii recunosc că sunt romi, dar nu vorbesc limba şi sunt integraţi în aceeaşi cultură ca şi majoritarii. Alţii, fie se definesc încă prin vechile meserii ale strămoşilor, au portul specific, păstrează limba şi trăiesc sub bulibaşă, fie păstrează doar limba şi unele coduri tradiţionale. Între ei, unii au ocupaţii înventate în anii tranziţiei sau aflate dincolo de lege, iar problemele sociale grave şi prejudecăţile legate de aceasta etnie au făcut ca romii să fie adeseori priviţi ca cetăţeni de mâna a doua, în propria ţară sau în tările unde au imigrat, iar aceasta percepţie a dus la discriminare, excludere, izolare, respingere, violenţă, persecuţie.
Instituţiile internaţionale atrag atenţia că romii din Europa centrală şi de est trăiesc într-o sărăcie de 10 ori mai mare decât a populaţiilor majoritare din regiune, iar speranţa de viaţă în rândurile etniei e cu 10-15 ani mai mică decât a est-europenilor.
2015 a fost ultimul an din Deceniul de incluziune a romilor, o iniţiativă susţinută de Bulgaria, Croaţia, Cehia, Macedonia, România, Serbia, Muntenegru, Slovacia şi Ungaria, state cu minorități rome semnificative aflate în situaţii de excludere socială şi afectate de discriminare, iar proiectul multinaţional este destinat să îmbunătăţească în mod activ situaţia romilor, în privinţa educaţiei, ocupării forţei de muncă, a sănătăţii şi a condiţiilor de locuit. În acelaşi timp, elitele rome se străduiesc să traseze harta identităţii şi a sistemelor de valori care definesc etnia.