01.04.2026 - Ajutorul de înmormântare acordat de stat a fost majorat cu peste 500 de lei față de anul trecut. Noua valoare este legată direct de câștigul salarial mediu brut stabilit prin lege pentru anul în curs, iar familiile persoanelor decedate pot primi acum peste 9.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor funerare.
Dacă persoana care a încetat din viață era asigurată sau pensionară, familia va primi 9.192 de lei drept ajutor de înmormântare.
În cazul în care decesul privește un membru de familie care nu era asigurat direct, dar se afla în întreținerea unui salariat sau pensionar, statul acordă jumătate din această sumă, adică 4.596 de lei.
În această categorie intră soții, copiii de până la 18 ani sau până la 26 de ani dacă sunt studenți, dar și părinții sau bunicii oricăruia dintre soți.
Cum se obțin banii
Ajutorul nu se acordă automat. Persoana care dovedește că a suportat cheltuielile de înmormântare trebuie să depună o cerere la Casa de Pensii.
Dosarul trebuie să conțină:

- certificatul de deces în original
- facturile sau chitanțele care dovedesc cheltuielile de înmormântare.
După depunerea și validarea documentelor, autoritățile sunt obligate prin lege să efectueze plata în maximum trei zile lucrătoare.
Termenul limită pentru solicitare
Dreptul de a solicita ajutorul de înmormântare se prescrie după trei ani de la data decesului.
Majorarea anunțată se aplică doar cererilor depuse începând cu 30 martie. Actualizarea bugetului asigurărilor sociale vine în contextul creșterii costurilor serviciilor funerare și are rolul de a oferi un sprijin financiar mai consistent familiilor aflate în astfel de momente dificile.
sursa: TVR Info