Proiectul „Bucureștiul Prinde Aripi” a fost demarat în luna ianuarie a acestui an.
De asemenea, în parcuri au fost amplasate 100 de cuiburi artificiale pentru păsări cântătoare și nouă panouri informative.
„Avem 30 de hrănitori amplasate în marile parcuri din București. Sunt și noutăți față de anul trecut. Am învățat din greșeli și știm care sunt parcurile cu populații mai mari de păsări, știm acum unde este nevoie de hrană și unde nu. Am desființat hrănitorile din parcurile Unirii, Izvor, Circului, Floreasca și am amplasat mai multe în parcurile Cișmigiu, Tineretului, Carol, Herăstrău, Alexandru Ioan Cuza și Titan. Rămânem fideli și locațiilor din Bordei și Kiseleff și dorim să le mulțumim celor care administrează aceste parcuri pentru înțelegerea dovedită față de acest program”, a declarat Valentin Marin, managerul proiectului.
Parcurile în care se află hrănitorile sunt administrate de ALPAB și de Primăriile Sectoarelor 1 și 3.
Păsările găsesc în hrănitori semințe de floarea soarelui, ideale pentru ele pe timp de iarnă. Fără hrană, într-o noapte geroasă, un pițigoi albastru pierde și 33% din masa corporală, precizează sursa citată.
„Noi am gândit acest proiect și ca pe o lecție pentru cei mici. Bucureștenii își pot duce acum copiii în parcuri, în apropiere de hrănitori, să vadă păsările — de la pițigoi mari la pițigoi albaștri, botgroși, scatii și florinți. Dacă nu au un determinator, să le poată identifica, atunci e de ajuns să meargă la panourile de la intrarea din parcuri. Totodată, aceste hrănitori sunt locuri de atracție pentru fotografii de natură, care au ocazia să surprindă cadre spectaculoase cu specii așa-zis comune”, a spus Valentin Marin.
Nu doar păsările autohtone au găsit hrănitorile SOR, ci și papagalii din Parcul Tineretului, unde există de câțiva ani o mică populație a acestei specii care trăiește în armonie alături de cinteze, pițigoi și vrăbii, menționează comunicatul organizației.
Proiectul este realizat din fonduri proprii ale Societății Ornitologice Române și beneficiază de munca a 20 de voluntari care au amplasat cuiburi, hrănitori și care le alimentează regulat. Nu se folosesc decât semințe crude de floarea soarelui, fără pâine sau mâncare gătită care le dăunează păsărilor sălbatice, subliniază SOR.