Accident în lanț pe Autostrada Soarelui: Au fost implicate 20 de mașini. Mai multe persoane sunt rănite, printre care și copii

16.07.2021 - 20 de autoturisme au fost implicate, vineri dimineață, într-un accident, pe Autostrada A2, pe sensul dinspre București către Constanța, la km 183. Potrivit primelor informații, două persoane au fost rănite, dintre care una este încarcerată. Traficul rutier este oprit total pe sensul către Constanța, formându-se coloane de autoturisme. A fost activat planul roșu de intervenție.
Trei copii au fost preluați de la locul accidentului și transportați al spital. E vorba de un pacient în vârstă de 15 ani care a fost preluat de o ambulanță SMURD și alți doi minori care au fost preluați alături de un adult.
Accidentul s-a produs pe sensul București- Constanța, în zona localității Medgidia, iar traficul este blocat în sensul spre litoral. La fața locului se află SMURD Cernavoda, SMURD Medgidia, B2 SAJ Cernavoda.
Traficul a fost deviat pe DN 22C, șosea care leagă Constanța, pornind din DN3 la Murfatlar, de Medgidia și Cernavodă.