11.01.2026 - Gerul a pus stăpânire pe mare parte din țară, iar nopțile sunt extrem de reci. Cei mai afectați sunt oamenii străzii, motiv pentru care autoritățile au intensificat acțiunile de sprijin. La Iași, echipe mixte au străbătut orașul în căutarea persoanelor fără adăpost care îndură frigul pe străzi. O parte dintre acestea au fost convinse să renunțe la adăposturile improvizate și să accepte ajutorul oferit.
În zona Gării din Iași, oamenii fară adăpost se refugiază pentru scurt timp în sala de aşteptare, cât să-și dezghețe mâinile și picioarele, dar alţii stau pur și simplu pe cartoane, sub cerul liber. Reprezentanți de la Direcţia de Asistenţă Socială Iași, Poliția Locală și Serviciul Voluntar de Ambulanţă au încercat să-i convingă pe cei găsiți pe străzi să se refugieze în centrele de urgenţă ale Primăriei, unde primesc mâncare, cazare, pot face duş și găsesc chiar haine de schimb.
Nu toți oamenii străzii au acceptat ajutorul autorităților. Unii s-au obișnuit pe străzi, deși sunt condiții vitrege. Alții nu s-au putut despărți de animalele de companie alături de care trăiesc.
Bărbații găsiți pe stradă sunt duși în centrul de tranzit deschis la Baia Publică. Femeile ajung la un alt adăpost.
Un asistent medical se ocupă de cei care au probleme de sănătate, iar cazurile grave sunt tratate la spital. Acțiuni de căutare a persoanelor care trăiesc sub cerul liber vor fi organizate și în următoarea perioadă pentru că vremea severă continuă și zilele viitoare.
sursa: TVR Info