Afacerile cu flori merg mai greu în pandemie

01.03.2021 - Afacerile cu flori nu au mers la fel pentru toată lumea în pandemie. Cei cu magazine în cartiere scumpe din Capitală spun că au vânzări în creștere chiar. În alte zone, unde în alți ani era forfotă, proprietarii au pierderi. O explicație este faptul că nu toți elevii merg la școală, dar și faptul că au scăzut veniturile multor oameni.
Comercianții care în alți ani nu reușeau să facă față numărului mare de clienți, astăzi privesc resemnați spre marfa care le va rămâne nevândută.
Și asta mai ales pentru că mulți elevi încă nu merg la școală, iar o parte dintre clădirile de birouri sunt aproape goale. Așa se face că cei care au venit să cumpere au luat flori doar pentru persoanele apropiate.
Prețurile aranjamentelor florare sunt pentru toate buzunarele pot porni de la 40 de lei și pot ajunge la 650, în funcție de mărime și florile folosite.