Fetița a murit marți, dar Ministerul Sănătății a confirmat vineri motivul decesului acesteia.
Vaccinul împotriva rujeolei va fi administrat copiilor mai devreme cu trei luni - la vârsta de nouă luni, nu la un an, cum se face acum. Modificarea schemei de imunizarea a fost anunţată, vineri, de Ministerul Sănătăţii în contextul în care anul acesta au fost înregistrate peste 1700 de îmbolnăviri. Şi, mai grav, opt copii au murit, de la începutul anului, din cauza complicaţiilor provocate de rujeolă.
Din cele peste 1.700 de cazuri de rujeolă confirmate în toată țara, cele mai multe sunt la copii sub patru ani. Peste 700 de cazuri de copii cu rujeolă cu vârste între un an și patru ani. În aceste condiții, Ministerul Sănătății a decis să modifice schema de vaccinare, astfel încât copiii să primească prima doză de vaccin la nouă luni nu la un an și de asemenea, și copiii de cinci ani și de nouă ani să facă mai repede dozele următoare.