Alertă energetică în România în luna august, din cauza scăderii apelor Dunării

02.08.2026 - În România a fost declarată stare de alertă în domeniul energiei pe durata lunii august, din cauza scăderii apelor Dunării. Pe lângă lucrările de la Cernavodă, premierul interimar Ilie Bolojan a anunţat că vom primi ajutor de urgenţă din Ucraina. Şi a făcut apel la consumatori, în special la firme şi instituţii, să reducă din consum.
Am declarat stare de alertă la nivel național, pe durata lunii august, ca efect al scăderii producției de energie electrică din cauza secetei și a debitelor scăzute, atât pe râuri, dar mai ales pe fluviul Dunărea. Așa cum știți, pe acest fond avem o scădere la mai puțin de jumătate a debitelor Dunării față de valorile normale. Din această perioadă, în loc de aproape 4.000, peste 4.000 de m3 pe secundă, suntem la 1.600 de m3 pe secundă, cu posibilitatea de scădere în zilele următoare, cu încă 100 de m3 pe secundă, în așa fel încât vom ajunge la valori limită ale debitelor apelor Dunării. […] Și astăzi am discutat cu vicepremierul Ucrainei, care deține și portofoliul energiei, domnul Șmîhal, pentru a ne susține în perioada următoare cu producția din una din centrale nucleare ale Ucrainei și, în acest sens, Transelectrica și Nuclearelectrica vor purta discuții în aceste zile pentru un ajutor de urgență din partea Ucrainei în orele de seară”, a declarat vineri seara premierul Ilie Bolojan.

sursa: TVR Info