Amenzi de până la 70 000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului

28.03.2020 - Guvernul a decis înăsprirea amenzilor pentru persoanele care nu respectă măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului - între 2.000 şi 20.000 de lei pentru persoane fizice şi între 10.000 şi 70.000 de lei pentru persoane juridice, a anunţat vineri şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.
"Sunt avute în vedere în special contravenţiile săvârşite împotriva măsurilor de limitare a răspândirii infecţiilor cu coronavirus, iar pentru cei care nu respectă reglementările adoptate în acest sens, contravenţia se amendează cu o sumă cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice, valoarea acestei amenzi este cuprinsă între 10.000 şi 70.000 de lei", a declarat Ionel Dancă, vineri, la Palatul Victoria, unde a anunţat parte din măsurile adoptate de Guvern în şedinţa de joi.
El a precizat totodată că "valabilitatea documentelor de orice fel eliberate de instituţiile şi autorităţile publice se prelungeşte pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de urgenţă", a explicat Dancă.