08.05.2020 - Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea Avocatului Poporului asupra ordonanţei de urgenţă a Guvernului prin care se reglementează cuantumul amenzilor pe perioada stării de urgenţă. Tot Avocatul Poporului a depus azi o altă contestație la CCR referitoare la ordonanța privind instituirea stării de alertă, cadrul legal pe care Guvernul vrea să îl aplice după 15 mai.
Amenzile date celor care au ieșit nejustificat din case în perioada stării de urgență pot fi anulate în instanță. Curtea Constituțională a admis sesizarea Avocatului Poporului împotriva ordonanței prin care guvernul a introdus amenzi de până la 20.000 de lei.
Amenzile nu sunt anulate automat, ele trebuie contestate în instanță.
În contestația depusă la Curtea Constituțională, Avocatul Poporului a reclamat că ordonanța care majorează amenzile pentru cei care încalcă restricțiile de circulație nu a avut toate avizele necesare. Iar Curtea i-a dat dreptate.
Așa că amenzile sunt neconstituționale, iar Guvernul trebuie să modifice ordonanța.
Este un îndemn la nerespectarea legii și la anarhie, a reacționat prim-ministrul Ludovic Orban, care s-a declarat șocat de hotărâre.