ANAF intensifică verificările pentru o mai mare transparență în închirierea locuințelor

09.03.2025 - ANAF intensifică verificările pentru o mai mare transparență în piața închirierilor. Ministrul Finanțelor asigură că, în acest an, inspectorii antifraudă vor monitoriza mai atent conformarea fiscală, după ce anul trecut au fost aplicate doar 7 amenzi, însumând 1.200 de lei. În 2024, la nivel național, au fost înregistrate 313.000 de contracte de închiriere.
Cei mai mulți proprietari care au declarat contracte de închiriere sunt din București (76.944), urmați de cei din județele Cluj (20.867) și Constanța (15.791). Potrivit specialiștilor, dimensiunea reală a acestei piețe este mult mai mare. Prea puțini proprietari respeta legea și plătesc impozitul de 8% din valoarea totală a veniturilor încasate.
Cristian Tudorache, specialist în imobiliare: E și un risc pe care și-l asumă fiecare, o dată pentru că avem în ultima perioada din ce în ce mai mulți chiriași care întârzie la plata chiriilor, chiar cu lunile. Am început să avem dosare de executare pe tema această. Proprietarii nu pot merge în instanța că să execute un chiriaș din moment ce nu și-au declarat veniturile.
La asta se adaugă riscul să primească amenzi, însă tocmai ineficientă autorităților i-a determinat pe mulți să fenteze legea.
Potrivit datelor oficiale, anul trecut, inspectorii antifraudă au verificat doar 237 de  persoane fizice care închiriau locuințe, aplicând doar 7 sancțiuni, în valoare totală de 1.200 de lei.
Cristian Tudorache, specialist în imobiliare: Ajung să dea amenzi, dar nu pentru că le-a descoperit ANAF-ul, ci fie că chiriașul a avut o problema cu Poliția… sau încasează chiriile prin conturi bancare și acolo practic veniturile nu sunt declarate.
Specialiștii în economie spun că statul are la îndemână soluții simple pentru a-i încuraja pe proprietari să nu mai încalce legea și astfel să se strângă mai mulți bani la bugetul de stat.
Adrian Negrescu, analist economic: Ar trebui să existe o platforma online în care românii să se înregistreze simplu, faptul că au chiriarsi, că primește o chirie și din perspectiva asta să afle cât au de plătit impozit la stat. Altfel, întreg acest război al chiriașilor, al proprietarilor cu statul, va fi unul fără sfârșit.
Recent, Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat că ANAF și Antifrauda monitorizează atent mediul online și au început analiza vânzărilor de servicii turistice prin platformele Booking și Airbnb. Până acum, au fost identificate între 22.000 și 23.000 de persoane fizice care au obținut venituri din închirieri, dintre care câteva sute au încasat peste 100.000 de lei.

sursa: TVR