ANAF avertizează că nu transmite email-uri contribuabililor în care anuntă controale fiscale

06.10.2018 - „Precizăm că ANAF informează contribuabilii cu privire la o viitoare inspecție fiscală printr-un aviz de inspecție, conform art. 102 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar în cazul controalelor DGAF, acestea inopinate și operative. În ultimele 24 de ore, persoane necunoscute au transmis în numele ANAF email-uri de la o adresă care nu aparține instituției noastre. Atragem atenția că ANAF nu transmite aceste mesaje. Sfătuim contribuabilii să nu transmită vreun reply sau să acceseze link-uri indicate în mesajele text”, se arată în comunicatul Agenţiei Naționale de Administrare Fiscală.