13.07.2026 - Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ, valabile de duminică până luni seara în mai multe regiuni ale ţării.
Un Cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în intervalul 12 iulie, ora 18:00 – 13 iulie, ora 10:00, vizează Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, precum şi sud-estul Olteniei şi al Transilvaniei, unde sunt prognozate aceleaşi fenomene meteorologice.
Totodată, luni, între orele 10:00 şi 22:00, un al treilea Cod galben de instabilitate atmosferică va fi în vigoare în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în estul şi sud-estul Transilvaniei.
Pe durata intervalelor de valabilitate a avertizărilor se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50 – 70 km/h, iar pe arii restrânse vijelii şi grindină de mici şi medii dimensiuni (1 – 3 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 litri/mp şi, izolat, vor depăşi 30 – 40 litri/mp.
ANM precizează că manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala luni izolat şi în restul teritoriului, iar marţi şi miercuri cu precădere în jumătatea estică a ţării, ulterior în majoritatea regiunilor.
surse: ANM/ TVR Info