ANM: Cod galben de ploi şi vânt în aproape jumătate de tară, până Sâmbătă seara

01.04.2022 - Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi vânt valabilă în jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali, precum şi în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali.
Astfel, până pe 2 aprilie, ora 21:00, în aceste zone va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula 50-70 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă. Local în Banat şi Maramureş cantităţile de apă vor depăşi 30-40 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea şi în estul Munteniei, cu rafale de 55-65 km/h şi izolat peste 70-75 km/h.
Judeţele marcate total sau parţial cu Cod galben sunt Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Sibiu, Timiş, Tulcea şi Vâlcea.
Totodată, a fost publicată şi o informare privind instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, valabilă tot până Sâmbătă seara.
În cea mai mare parte a ţării va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20-40 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45-55 km/h, joi în vestul şi sud-estul teritoriului, apoi şi în celelalte regiuni. La munte, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăşi 80 km/h.
Vineri, vremea este instabilă, cu descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil şi vijelii.
Începând de Sâmbătă, 2 aprilie, vremea se va răci treptat. Din dimineaţa zilei de duminică, în jumătatea de nord a teritoriului vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar la munte va ninge.