ANM: Iarna se întoarce. Duminică, temperaturi și cu 20 de grade mai mici decât în ziua precedentă

03.12.2023 - După câteva zile reci, cu ploi, vânt puternic și ninsori, Sâmbătă am avut parte de o zi plină cu soare, care a venit și cu maxime specifice unei luni de primăvară. În vestul țării termometrele au înregistrat și 21 de grade Celsius. Temperaturile blânde au venit însă în jumătate din țară cu ploi abundente și au provocat topirea zăpezii. În nordul Transilvaniei râurile au ies din matcă și au produs inundații. De duminică, revenim la iarnă.
De două zile, plouă aproape neîncetat în întreg județul Bistrița-Năsăud. Iar temperaturile ridicate au făcut ca zăpadă depusă să se topească rapid. Toate râurile s-au umflat și au început să iasă din matcă.
Primele probleme au apărut în Sîngeorz-Băi, unde au fost inundate mai multe curți de-a lungul Drumului Național 17 D.
Probleme au fost și în Măgura Ilvei, unde râul Ilva a inundat o parte din drumul județean 172, dar și mai multe gospodării. Traficul în zona fost blocat circa 12 ore.
Ca să poată totuși ajunge în zonă, singura cale a fost pe podul de cale ferată.
La Năsăud, apa a rupt o porțiune din mal chiar sub șoseaua din localitate.
Acolo unde nu a plouat, oamenii s-au bucurat de vremea de primăvară. Sâmbătă, la Timișoara, cele 18 grade din termometre i-au scos pe oameni din case. Străzile și parcurile s-au umplut. Oamenii au stat la coadă ca să se plimbe cu vaporașul pe Bega. Alții au făcut ture cu bicicleta.
De altfel, tot vestul și sud-estul țării au fost răsfățate de soare: cu 18-20 de grade în Arad, Oradea , Tulcea și Constanța. Cald a fost și la munte. La Păltiniş, în Sibiu, erau 10 grade cu plus la prânz. Zăpada de pe dealuri s-a topit, iar cea de pe pârtii este menținută doar cu ajutorul tunurilor de zăpadă. Și în Harghita-Mădăraş, domeniul schiabil aflat la cea mai mare altitudine din județ, dacă în urma cu câteva zile se schia, acum, zăpada abia de se mai vede. Au fost Sâmbătă la prânz plus 8 grade.
Totuși, vremea se răcește brusc. Iar duminică, maximele vor fi chiar și cu 20 de grade mai mici.

surse: ANM/TVR