ANM: Un val de aer polar lovește România

25.04.2023 - "Avem o schimbare de circulație atmosferică, care va împărți continentul european în două. Dacă în  sud-vest, mai ales în Spania, vor fi temperaturi foarte ridicate, care pot ajunge până la 40 de grade Celsius, în Europa Centrală și de Est, vor fi temperaturi mai scăzute decât în mod obișnuit, anume cu 5 sau 7 grade.
Cauzele sunt legate de felul în care se comportă zona arctică, fiind mult mai caldă decât ar fi normal, anume cu peste 3 grade.
Acest fenomen produce o perturbare. De exemplu, în Marea Kara, se înregistrează temperaturi ridicate, iar în zona Mării Barents există deja un strat de gheață cu extindere mult mai mică decât ar fi normal.
Astfel, apele care sunt libere furnizează atmosferei o încărcătură de vapori și modifică echilibrul dintre zona polară și zona tropicală. 
Primăvara este un anotimp al tranzițiilor, când se reconfigurează toate aceste circulații dinspre sezonul rece înspre sezonul cald. Cu toate acestea, pe fondul încălzirii globale, avem contraste mult mai mari"
, a explicat Roxana Bojariu, climatolog ANM, la Antena 3.