21.11.2020 - ”Prin alertele pe care ANPC le emite în numele țării noastre, România contribuie la protejarea consumatorilor europeni, în fața produselor periculoase care pot intra pe piața UE” a declarat Eduardt Cozminschi, Președintele ANPC.
ANPC îi avertizează, pe acestă cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC și pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul ”produse interzise comercializării”.